Nicușor Bancu (29 de ani) a fost eliminat în finalul meciului dintre Universitatea Craiova și Sepsi și a fost suspendat 6 etape.
Meciul din Cupa României dintre Universitatea Craiova și Sepsi (0-1), din manșa a doua a semifinalelor Cupei României, a fost unul cu un final trist pentru olteni. Formația din Bănie s-a văzut eliminată din competiție, iar în ultimele minute căpitanul Nicușor Bancu și-a ieșit din minți și a avut o ieșire de colțul străzii.
Internaționalul român și-a aflat, acum suspendarea: 6 jocuri, din care una a trecut deja.
Meciul dintre Universitatea Craiova și Sepsi s-a încheiat trist pentru Nicușor Bancu, care în minutele de final și-a ieșit din minți și a răbufnit.
Căpitanul echipei din Bănie se pregătea să execute o lovitură de la margine, în contextul în care oltenii se grăbeau, dar și-a pierdut cumpătul. L-a lovit pe Ashkovski, aflat în fața sa, cu capul în piept, gest care a amintit de cel făcut de Zinedine Zidane în 2006 la adresa lui Marco Materazzi. Apoi, Nicușor Bancu i-a aruncat mingea cu putere în cap adversarului său, culcat deja la pământ de la prima lovitură.
Fotbalistul Universității Craiova a văzut direct cartonașul roșu și a plecat la vestiare, de unde a urmărit minutele de final ale întâlnirii.
Acum, Nicușor Bancu și-a aflat și sancțiunea, una deloc neînsemnată. A fost suspendat pentru șase jocuri și amendat cu suma de 11.300 de lei.
Jucătorul și-a ispășit deja o etapă de suspendare în meciul cu CFR Cluj, urmând să stea și în ultima etapă de play-off, cu Farul Constanța, dar și la barajul de calificare în Conference League. Astfel, Nicușor Bancu va fi suspendat și în primele trei jocuri din sezonul următor, în cazul în care sancțiunea sa nu va fi diminuată între timp în urma unui apel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER